Amintirea celor care și-au dat suprema jertfă pe câmpurile de luptă pentru libertatea gliei strămoșești trebuie să rămână de-a pururi în memoria colectivă! Le datorăm recunoștință și prețuire în fața istoriei!
Ziua „Înălțării Domnului” este prin tradiție ziua în care îi comemorăm pe cei care au luptat cu arma în mână pentru această țară!
Cu acest prilej, la Monumentul Eroilor, a avut loc un ceremonial militar și religios, cu depuneri de coroane și defilarea Gărzii de Onoare, la care au participat cetățeni, autorități publice locale și județene, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate , cadre militare active, în rezervă și în retragere.
Manifestarea a cuprins și un moment artistic susținut de Grupul de cateheză al Parohiei ”Cuza Vodă”, în cinstea militarilor care și-au apărat țara cu prețul vieții.
(6 iunie 2019)